S-au împlinit trei decenii de când Mitropolitul Laurențiu a fost hirotonit arhiereu

Cristian DamianRedactor

Marți s-au împlinit 30 de ani de când Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a fost hirotonit arhiereu.

S-a născut în ziua de 12 octombrie 1947, în localitatea Sâmbăta de Sus din județul Brașov. După studiile gimnaziale în localitatea natală și cele liceale la Făgăraș, a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu, pe care l-a absolvit în 1969 cu o teză dedicată slujirii pastorale a preotului.

În luna decembrie a aceluiași an a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Lisa din Protopopiatul Făgăraș, unde și-a desfășurat activitatea timp de șase ani.

Profesor și cercetător în domeniul liturgic

Parcursul academic a continuat la Institutul Teologic Universitar din București, unde s-a specializat în Liturgică, Pastorală și Artă creștină. În 1982-1983 a urmat cursuri la Institutul Ecumenic de la Bossey, în Elveția, iar ulterior s-a specializat în domeniul liturgic la Fribourg.

În anul 1985 și-a susținut teza de doctorat, cu tema „Botezul în diferite rituri liturgice creștine”, elaborată sub îndrumarea părintelui Ene Braniște.

Din 1976 a început activitatea didactică la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, unde a ocupat succesiv funcții de spiritual-asistent și asistent la Secția Teologie Practică. Începând din 1987 a devenit profesor titular pentru disciplinele Liturgică, Pastorală și Artă creștină.

Între 1992 și 1996 a fost secretar științific al Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Algerea în slujirea de arhiereu

În data de 4 iulie 1996, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales Episcop al Caransebeșului.

A fost tuns în monahism la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, în 20 iulie 1996, primind numele Laurențiu, iar în 11 august 1996 a fost hirotonit arhiereu și instalat la Caransebeș.

În perioada 1997-2001, încredințat de Sfântul Sinod, a desfășurat o amplă lucrare pastorală în rândul comunităților românești din Banatul sârbesc. A contribuit la organizarea noii Episcopii a Vârșețului, astăzi Dacia Felix, și a făcut parte din Comisia de dialog dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă Sârbă.

În 3 noiembrie 2005 a fost ales Mitropolit al Ardealului, iar în 13 noiembrie același an a fost instalat în Catedrala Mitropolitană din Sibiu.

De-a lungul celor trei decenii de slujire arhierească, Mitropolitul Laurențiu a îmbinat activitatea pastorală cu cea academică și administrativ-bisericească, rămânând implicat în formarea teologică și în dezvoltarea vieții liturgice.

Vezi și:

Sursa fotoBasilica.ro

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Flux de știri
Top articole
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5