Mitropolitul Iosif, despre Adormirea Maicii Domnului: A ales smerenia asemenea Fiului său

Alexandru BobocRedactor

„Sărbătoarea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este una atât de mare, deoarece Maica Domnului a ales smerenia asemenea Fiului ei”, a subliniat vineri seară Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale la Parohia Boian din Alberta, Canada.

Înaltpreasfinția Sa a oficiat slujba Privegherii pentru praznicul Adormirii Maicii Domnului, împreună cu Mitropolitul Nicolae al celor două Americi și cu Episcopul Ioan Casian al Canadei.

Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale a spus că Maica Domnului putea să aleagă să nu moară, putea să fie ridicată cu trupul la cer de Fiul său.

„Dar dacă Fiul său, Însuși Dumnezeu, a murit a fost îngropat și a înviat, și ea a ales să moară, ca și noi toți, și să fie așezată în mormânt. Numai că mormântul nu a putut să o primească”.

Ridicarea la cer a Maicii Domnului a fost posibilă deoarece s-a umplut de harul Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Să ne umplem de Hristos!

Înaltpreasfințitul Părinte Iosif i-a îndemnat pe credincioșii Parohiei Boian să se umple de Hristos pentru a birui moartea.

„Credința noastră este că, asemenea Maicii Domnului, umplându-ne de Hristos, primindu-L pe Dumnezeu în noi, trecem de la moarte la viață”.

Înaltpreasfinția Sa a evidențiat necesitatea de a rămâne în permanentă comuniune cu Mântuitorul Iisus Hristos, rugându-L să ne ajute în problemele de zi cu zi.

După slujbă, a avut loc tradiționala procesiune în jurul lăcașului de cult, după cum este rânduiala la Prohodul Maicii Domnului.

Cei trei arhierei s-au aflat în parohia românească din Canada pentru a sfinți noul locaș de cult al comunității.

Sursa fotoEpiscopia Canadei

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Flux de știri
Top articole
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5